Roxana GAVRILA

Financial Advisor
roxana.gavrila@www.gtatax.ro

Biography

Roxana are peste 25 de ani de experiență în management financiar, audit, consultanță financiară pentru fuziuni și achiziții, și consultanță pentru capital privat.

A lucrat în departamentul de audit al unei firme din BIG4 și a fost CFO în companii din industria pharma și agricultură.

Roxana a coordonat proiecte pentru a atrage investitori în companii cu potențial de creștere, în diferite industrii, : analizei situațiilor financiare, sistemelor de raportare către management, procedurilor interne și bugete ale companiei, negocierea și finalizarea documentelor tranzacției, incluzând condițiile înainte și după tranzacție.

Roxana a dezvoltat proiecte din poziția de CFO, a condus echipe de audit, consultanță si departamente financiare. De asemenea, Roxana a participat la dezvoltarea, structurarea și implementarea sistemul informațional de planificare a resurselor (ERP) din cadrul uneia dintre companiile pentru care a lucrat. A eficientizat procesele de business și a stabilit proceduri care să asigure controlul necesar pentru a duce la capăt activitatea în condiții optime.

Roxana are experiență în procedurile de întocmire a rapoartelor către consiliul de administrație și management pentru a putea furniza informații corecte și relevante pentru activitatea decizională.

Roxana este membru ACCA.